Mătăsaru Elena Mădălina

Psiholog clinician
Terapie cognitivă (ABA)
Psiholog in domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale
Capacitatea de a ne cunoaște pe noi înșine dar și de a percepe lumea interioară a celorlalti este un talent specific uman, cheia dezvoltării unor minti si inimi sănătoase.
Fiecare dintre noi traversăm la un moment dat momente dificile, pe care putem simți că nu le mai putem gestiona: incertitudinea, teama, vinovătia resimțită de părintele unui copil cu întârziere în dezvoltare, perioade de doliu, separare, divort, faliment, conflicte, boală. Când simti că nu mai ai resurse, sau energia suficientă de a te adapta situațiilor dificile, când nu mai ai încredere în tine, te simti neînțeles/neînțeleasă, singur/ă sau dezorientat/ă, nemulțumit/ă de ceea ce pare să îți ofere viața si de felul cum te simti tu în interior, te aștept să găsim împreună calea prin care tu să-ți recapeți echilibrul.

Cred că putem transforma momentele care ne provoacă, ne creează dificultăți, oportunități pentru a ne dezvolta și a deveni, pentru a găsi echilibrul și uneori curajul de a fi versiunea sănătoasă a noastră.

Conștiința de sine și empatia, alături de autostapânire și abilitătile sociale, sensibilitatea aparte, căldura dar și capacitatea de sinteză și atenția la detalii, alături de experiența acumulată, mă fac să fiu un bun profesionist.Sunt pasionată de profesia de psiholog clinician, evaluând realitatea psihologică, dar și de partea de consiliere psihologică, precum și de terapia comportamentală aplicată, cu numeroase beneficii dovedite statistic.

Începând cu anul 2024 am început colaborarea cu Clinica Bl Medical, oferind servicii psihologice pacienților care se adresează clinicii.

Am participat la numeroase cursuri, conferințe și workshop-uri organizate în întreaga țară de către profesioniști în domeniu, înțelegând faptul că numai printr-o abordare multidisciplinară clienții pot beneficia de ghidajul de care au nevoie în evaluarea si depășirea, integrarea, procesarea emoțiilor, gândurilor, problemelor pe care aceștia le întâmpină.

Educație și specializări:
• Facultatea de Psihologie și Sociologie, 2010
• Master Psihologie Clinică și Psihoterapie, Facultatea de Psihologie și științe ale Educatiei, 2018 – 2020

• Psiholog clinician acreditat de către Colegiul Psihologilor din România

Mai mentionez:
• Formare în Terapie comportamentală aplicată,2023, în cadrul Asociatiei Helpautism, București
• Formare în Tehnici si proceduri de intervenție în terapia logopatiilor, 2023, în cadrul Asociației Logopezilor din România
• Curs ”Evaluarea psihologică a copilului cu cerințe educaționale speciale (CES)”, 2023
• Formare profesională continuă, sub forma cursului „Evaluarea personalității individuale – de la normalitate Ia patologie”, 2022,

PsihoProfile
• „Psihologie clinică și expertiză” – curs de formare complementară în specialitatea psihologie clinică, desfăsurat în cadrul Institutului de Sexologie, 2015-2017

Servicii oferite:
• Evaluare psihologică și psihodiagnostic
• Consiliere psihologică în diferite contexte
• Evaluare si consiliere vocațională (orientare în carieră)
• Interviu motivațional pentru persoane cu obiceiuri nesănătoase/ dependențe
• Tehnici de analiză comportamentală aplicată în tulburările de spectru autist
• Terapie de integrare senzorială Evaluarea vârstei psihologice a limbajului
• Tehnici de analiză comportamentală aplicată în tulburările de spectru autist
• Stimulare cognitivă, a motricității fine și grosiere, stimulare senzoria