Terapia de integrare senzorială, practicată de terapeuți ocupaționali, folosește jocul, conceput în așa fel încât să schimbe modul în care creierul reacționează la atingere, sunet, vedere si miscare.

Terapia de integrare senzorială implică activități care au rolul de a organiza sistemul senzorial prin furnizarea stimulilor la nivel vestibular, proprioceptiv, auditiv si tactil.

Terapia senzoriala cumuleaza diferite metode de terapie prin lumina, vibratie, muzica, obiecte placute la atingere, folosind armonia adusa de camera senzoriala pentru a ajuta copilul sa se adapteze la mediul inconjurator. Are un impact pozitiv asupra abilitatilor de concentrare si a comportamentului. Periile, leagănele, bilele și alte echipamente special concepute pentru uz terapeutic sau de agrement sunt folosite tocmai pentru a oferi acesti stimuli si a evita comportamentele de autostimulare. Comportamente precum mișcări motorii stereotipe, învârtitul, agresiunea și comportamentele de auto-vătămare au fost corelate cu tulburări de procesare senzorială. Terapia de integrare senzorială este utilizată pentru a ajuta copiii să învete să-si folosească toate simțurile împreună – adică atingerea, mirosul, gustul, vederea si auzul.

Terapeuții sugerează că terapia de integrare senzorială poate sprijini recuperarea în cazul unor caracteristici ale copiilor cu tulburare pervaziva de dezvoltare (TSA) cum ar fi dificultățile de joc și reglarea emoțională.

Terapia de integrare senzorială aduce beneficii multiple: induce o stare de bine, de relaxare musculara si psihica; poate liniști copilul si scădea stresul;scade agresivitatea; poate creste concentrarea în rezolvarea sarcinilor.

Aceste efecte pozitive sprijină copilul în a fi mai receptiv la informațiile oferite în cadrul celorlalte terapii care îl stimuleaza să facă miscare, să comunice, să îsi însusească limbajul, să-și dezvolte inteligența emoțională. Terapia senzorială își găsește adresabilitatea în cazul:
• copiilor cu ADHD;
• copiilor cu tulburări din spectrul autist;
• copiilor cu deficit de intelect;
• în paralizii cerebrale;
• afectiunilor în care există tulburări senzitive si senzoriale (sindroame, boli genetice);
• întârzierii în dezvoltarea motorie unde este necesară stimularea.